Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) va judeca măsura diminuării salariilor cu 25 la sută pentru 1.800 de salariați din sistemul sanitar vasluian, după ce Sindicatul „Sanitas” Vaslui a primit confirmarea înregistrării plângerilor la forul judecătoresc european.
Sindicatul „Sanitas” Vaslui a primit de la CEDO confirmarea de înregistrare a celor nouă acțiuni judecătorești intentate statului român pentru diminuarea salarială cu 25 la sută aplicată celor 1.800 de angajați din sistemul sanitar vasluian, , transmite corespondentul MEDIAFAX.
În plângerile depuse la forul judecătoresc european, salariații spitalelor din județul Vaslui solicită returnarea sumelor reținute pe statele de plată de la 1 iulie 2010 și până la data pronunțării instanței, inclusiv cu aplicarea indicelui de inflație aferent întregii perioade.
„Nu am făcut un calcul exact despre ce sume este vorba, dar cred că se ajunge undeva la vreo șapte milioane de euro. Noi am dat statul român în judecată încă din toamna anului trecut, însă abia acum ne-a venit confirmarea că plângerile noastre au fost acceptate și înregistrate. În total, avem nouă dosare, reprezentând fiecare unitate sanitară în parte, în care sunt cuprinși toți cei 1.800 de salariați ce sunt reprezentați de sindicat la CEDO pe bază de procură notarială”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX liderul Sindicatului „Sanitas” Vaslui, Daniela Clătinici.
În plângerile înaintate la CEDO, Sindicatul „Sanitas” Vaslui a făcut trimiteri la spețe similare din alte țări, cum ar fi Spania, Slovacia sau Republica Moldova, și în care salariații cărora le-au fost diminuate salariile au avut câștig de cauză.
De altfel, acțiunea întreprinsă la forul judecătoresc european de către salariații din sistemul sanitar vasluian vine după ce Sindicatul „Sanitas” Vaslui a pierdut la Curtea de Apel Iași toate procesele intentate statului român.